Filmul care a lipsit în anul 2019
Trebuie să admit că mă simt puțin vinovat de faptul că planeta arde la propriu și este în prag de război (de asta mă îndoiesc), iar eu scriu despre filme.
Referitor la situația din Australia, trebuie să înțelegem că schimbarea nu trebuie să înceapă numai de la cei care iau decizii la nivel mondial, ci și de la nivel individual.
Filmele anului 2019
Am fost puțin dezamăgit de cele mai populare, precum “Joker” și “The Irishman” și uitându-mă prin top-urile celor mai apreciate filme mi-am dat seama că trebuie/trebuia să mă reorientez spre cinematografe precum “Elvire Popescu”, pentru a vedea: “Parasite” (duminică, 5 ianuarie, ora 15:30), “The Lighthouse” sau “Pain and Glory”. Vestea bună este ca un alt film de Top 10 IMDb lansat în 2019 va intra în cinematografele românești. Este vorba despre drama de război “1917”.
Pentru mine, pe lângă “Once Upon a Time… în Hollywood” și “Ford vs Ferrari” unde Christian Bale face un rol memorabil printre mențiunile onorabile ale anului își are locul și filmul istoric românesc “Maria, Regina României”. Mențiunea pentru filmul cu cele mai spectaculoase efecte speciale o ia “6 Underground”, regizat de Michael Bay și care îl are ca protagonist pe Ryan Reynolds.
Revenind la filmul din titlu, este vorba despre “Knives Out” (“La Cuțite”) lansat în 2019, dar apărut la noi abia pe 3 ianuarie 2020, regizat de Rian Johnson, cel care a scris și regizat și “Star Wars: The Last Jedi (2017)”. Genul filmului este “Comedie, Crimă, Dramă” și are o distribuție impresionantă: Daniel Craig, Ana de Armas, Chris Evans, Michael Shannon, etc. Interesant este faptul că Daniel Craig și Ana de Armas vor juca împreună și în “No Time To Die (Bond 25)”, ultimul film în care Craig îl va interpreta pe Bond, lansarea urmând să aibă loc în luna Aprilie 2020.
Intriga filmului m-a dus imediat cu gândul la “Murder on the Orient Express” (2017) un alt film demn de menționat. Tot în 2020, va apărea alt film bazat pe o novelă a Agathei Christie, “Death on the Nile” unde Kenneth Branagh continuă rolul detectivului Hercule Poirot.
“Knives Out”
Inspirat parțial din “Sleuth” (1972) regizat de Joseph L. Mankiewicz, are toate ingredientele unui film de “IMDb Top 10”: o paletă largă de personaje sugestive condesate într-un singur loc de desfășurare a acțiunii, un dialog care nu fost în niciun moment clișeic, câteva momente de comedie sublimă și un plot-twist diferit de cel ale filmelor de duzină, bazat pe distragerea atenției publicului către o pistă falsă, așa cum chiar regizorul a declarat: www.imdb.com/list/ls091818593/videoplayer/vi1359003417.
Mai mult decât atât, mă îndoiesc că alegerea actorilor putea fi mai bună, atât Daniel Craig cât și Chris Evans având roluri savuroase care li s-au potrivit ca o mănușă, iar cinematografia filmului mi-a depășit așteptările.
Pentru mine, a fost filmul pe care l-am așteptat tot anul 2019 și mă bucur nespus că a venit mai târziu, decât niciodată.
Despre răspunsurile criticilor
Regizorul Edgar Wright l-a ales drept filmul preferat al anului 2019, în timp ce Dani di Placido (Forbes), a spus despre Johnson că “a găsit o cale să revitalizeze conceptul” acestui tip de filme.
American Film Insitute, Național Board of Review și revista Time l-au inclus în Top 10 filme ale anului 2019, fiind de asemenea nominalizat la 3 premii în cadrul Golden Globe Awards: “Best Motion Picture – Musical or Comedy”, “Best Actor – Musical or Comedy” (Daniel Craig), “Best Actress – Musical or Comedy” (Ana de Armas), gala urmând să aibă loc astăzi, 5 ianuarie 2020.
Pentru autenticitatea declarațiilor criticilor de film și a restului de nominalizări, vă recomand să accesați: en.wikipedia.org/wiki/Knives_Out_(film)
Din punct de vedere cinematografic, începtului anului 2020 se anunță palpitant:
- 24 ianuarie – “Les miserables” – Crima, Dramă și “1917” – Dramă, Război
- 31 ianuarie – “The Gentlemen” cu Matthew McConaughey, regizor: Guy Ritchie – Acțiune, Crimă
- 14 februarie – “Richard Jewell” inspirat din realitate, regizor: Clint Eastwood – Dramă
PS: Atât în Park Lake cât și la Mega Mall sala a fost aproape plină, așa că vă recomand să faceți rezervare online.
Vă las aici trailer-ul:
Niciun comentariu